duminică, 26 februarie 2012

Biserica "Izvorul Tamaduirii"-Calafat a demarat Campania – 2% -  2012

Conform art. 57 (4) – (6) si art. 84 (2)-(4) din Codul Fiscal, persoanele fizice au posibilitatea sa directioneze doi la suta (2%) din impozitul pe veniturile obtinute in anul anterior (2011) catre o entitate nonprofit, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private.
Aceasta donatie nu costa nimic contribuabilul!
Doar un formular de completat si depus la Pangarul Bisericii noastre   pana la data de 15 mai 2012. Daca nu folositi aceasta optiune, suma respectiva ramane sa fie incasata si gestionata de stat.

Astfel se creează o modalitate prin care fiecare poate decide felul în care sunt direcționați 2% din impozitul datorat pe veniturile obținute în anul anterior (2011)
Statul respectă decizia tuturor salariaților care până la începutul lunii mai completează un formular prin care stabilesc destinaţia celor 2% din impozit.
Cu fondurile din această campanie, Biserica isi va continua lucrarile de infrumsetare incepute in urma cu 2 ani.
"Izvorul Tămăduirii" - Biserica Grecească din Calafat
 


În conştiinţa oamenilor locului Biserica "Izvorului Tămăduirii" este cunoscută şi ca fiind Biserica Grecească, pentru faptul că a fost contruită de către greci.
Mormântul din curte bisericii şi pisania de la intrarea în sfântul lăcaş menţionează că aceasta a fost ctitorită de Hagi Panait Theodoru, "fondatorele comunităţii, bisericii şi şcolii elene din Calafat", acesta fiind "născut la anul 1808 în Petrilu Agrafa Epitului şi repausat la 31 ianuarie 1872 în Craiova", cum se poate citi pe placa mormântului ridicat în curtea bisericii de fiii săi pioşi în anul 1872.
Hagi Panait Theodoru era dintr-o familie de vechi neguţători şi oameni ai mării, cutreierase lumea în lung şi lat, făcuse danii aşezămintelor mănăstireşti de la Athos, ajunsese în pelerinaj chiar şi la Ierusalim şi înzestrase cu odoare de preţ biserica cea mare, cea elenă din Brăila, în al cărui port ajungea cam din doi în doi ani, descărcând mărfuri din Orient şi luând grâne de Bărăgan. Documente aflate în arhivele bisericii dovedesc faptul că era un om cucernic, care prin daniile sale ajutase la clădirea, începută în 1869, a Sfintei Biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Piaţa Mare, Ştirbei Vodă, a Calafatului. Donase, de asemenea, în aprilie 1870, bisericii cu hramul Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril din Craiova, icoana "Izvorul Tămăduirii" împreună cu două sfeşnice împărăteşti de alamă şi cu angajamentul ca în tot restul vieţii, la sărbătoarea Izvorului

Tămăduirii să dăruiască şi câte 10 galbeni.
Un hrisov atesta chiar că este cavaler de Rhodos, titlu de nobleţe echivalând ce al Cavalerilor de Malta.
Înclinăm să credem că Hagi Panait Theodoru era dintr-un neam cu noi, român. În munţii Pindului şi în văile Epirului din Grecia erau foarte multe sate locuite de aromâni, care după înrăutăţirea bruscă a situaţiei lor politice în 1822, au început să plece din acele locuri aşezând-se cu predilecţie în localităţi de pe malul Dunării în Ţara Românească, dar şi în interiorul ei.
Există în biserică icoana hramului pe care este însemnarea: "Această sfântă icoană s-au făcut cu cheltuiala mea, chir Panait Theodoru, 1834 mai, 26". Însemnarea este ca şi altele de pe aceeaşi icoană, cu litere chirilice, dovadă că şi în casa ctitorului se vorbea româneşte şi se cultiva scrierea chirilică.
Istoria Calafatului, mai ales cea a începuturilor şi dezvoltării moderne ulterioare, atestă abundent contribuţia comunităţii greceşti în continuă devenire la statuarea şi înflorirea acestui oraş. Deşi puţin numeroasă în peisajul populaţional, comunitatea grecească din Calafat a crescut neîncetat ajungându-se la 165 de etnici eleni în anul de sfârşit al veacului al XIX-lea.
Viaţa spirituală a orăşelului a beneficiat precumpănitor de aportul unor personalităţi locale ale etniei greceşti: şcolile din Calafat au avut slujitori exemplari, după cum viaţa bisericească a fost pecetluită de slujirile unor distinşi prelaţi greci. Biserica Grecească a avut parohi valoroşi, dar şi dregători din întreg cuprinsul României (Megalopol, Gheorghiac, I. Faranga, T. Cristodulo, N. Cabrili, N. Lazaris). Ultimul preot de origine grecească, Cuseriu Petule, doctor în teologie la Constantinopol, a lăsat în urma sa un exemplu de devoţiune şi rezistenţă morală.
Fiica lui Hagi Panait Theodoru şi a soţiei sale Ana, Theodora Theodoris, avea să rămână pe pământ românesc, devenind după căsătoria cu Mihalache Coandă, Theodora Coandă - Coana Riţa pentru localnici, lumea de la Craiova, Calafat, Perişor, locuri în care şi-a petrecut viaţa alături de soţul său. Au avut împreună o casă plină de bucurii şi de copii, trei băieţi şi tot atâtea fete. Constantin Coandă, întâiul născut al familiei Coandă, viitor geneeral de corp de armată, ministru în mai multe rânduri şi Preşedinte de senat, avea să fie tatăl lui Henri Coandă, savantul român de renume mondial, de numele căruia se leagă începuturile celei mai spectaculoase cuceriri din zilele noastre, aviaţia cu reacţie, ce avea să deschidă orizonturile strălucitoare ale cuceririi cosmosului.
Portretele ctitorilor, Hagi Panait Theodoru şi soţia sa Ana Theodoris, două lucrări de mare valoare artistică realizate la Viena şi având dimensiuni impresionante, străjuiesc de o parte şi de alta maiestuoasa intrare în biserică. Orice muzeu din lume ar fi mândru să le găzduiască, dar numai aci, în biserica ctitorită de ei, chipurile lor capătă aureolă de sfinţi.
Alături de portretele lor, săpate pe două plăci de marmură, stau numele celor care prin danii generoase au contribuit la ridicarea bisericii. Sunt aici nume de rezonanţă pentru Calafat, rostite şi acum cu respect, care au contribuit la dezvoltarea edilitară şi la înflorirea vieţii economice şi spirituale a urbei: Theodoros D. Faragos, Mateos Z. Ioanidis, Constantinos Dim Arsseni, Nicolaos Maria Lazais, Ştefan Al. Nicolaidis, Mix X. Teodorous, Panait Teodoru, Nicolas Kumps, George Zuroglos, Dim Arsseni (străbunicul scriitoarei Florentza Georgetta Marincu) Lazaros Dumitriu, Panag Harocopos, Georgios K. Kontas, Andreas Micopulos, Atanasios Nicolaidis, Naum Dimitriadis, Constantin Hristodolu, Stamatos Pantazi şi alţii.
Construcţia bisericii a început în anul 1864 şi s-a terminat în 1874, fiind ridicată pe terenul donat de ctitorul ei, Hagi Panait Theodoru, teren amplasat în cel mai pitoresc şi înalt loc din Calafat, la o înălţime de peste 70m deasupra nivelului Dunării, având o frumoasă vedere spre Dunăre şi Vidin. Biserica era deschisă şi spre folosul românilor din Calafat, astfel că aceştia au înţeles să devină donatori şi sprijinitori fără preget.
În faţa bisericii, ctitorul îşi va construi o casă impunătoare şi o gospodărie pe măsură, iar în spatele ei va fi construită o şcoală pentru copii comunităţii.
Biserica în formă triconică, cu ziduri solide de peste un metru în grosime, are trei turle, două pe pronaos şi una pe naos, ce se sprijină pe stâlpi solizi în formă pătratăcu latura de un metru. Stâlpii sunt legaţi între ei cu arce de cerc pe care stau aşezate bolţi dispuse în valuri, totul fiind realizat din cărămidă sârbească şi var hidraulic. Pantocratorul, de formă octogonală, are ferestre mari pe fiecare turlă înlesnind inundarea incintei cu lumină. Catapeteasma bisericii este din lemn sculptat şi dispusă într-un arc de cerc în zig-zag, bogată în ornamente sculptate în lemn de tei şi nuc. Pictura bisericii este realizată în ulei, cu scene rare în stil realist şi cu alese motive florale. Interiorul bisericii este înnobilat cu patru policandre de cristal veritabil de Murano. În naos, pe partea dreaptă, la vedere, se află un epitaf de mare fineţe, realizat prin cusătură în basorelief din fir de aur şi argint, , reprezentând scena punerii Domnului Hristos în mormânt.
Evenimentele generate de Războiul de Independenţă, al cărui semnal de început avea să fie dat de la Calafat, îşi vor pune amprenta pe trupul bisericii, folosită ca punct strategic de armata română combatantă aici.
În preajma declanşării Războiului de Independenţă Calafatul era un punct strategic de prim ordin. Schelă de comerţ şi oraş deschis pe Dunăre, Calafatul jucase un rol important în războaiele anterioare, datorită poziţiei sale dominante peste malul drept al fluviului pe care era situat Vidinul. Cel mai înalt punct al oraşului fusese ales drept loc în care să se înalţe Biserica Grecească. Această poziţie o expunea tirurilor inamice de pe celălalt mal al fluviului, dar îi conferea şi privilegiul de a fi un post de observare ideal, permiţând o panoramă admirabilă în toate părţile.
Primele obuze turceşi trase de bateriile din cetatea Vidinnului asupra Calafatului le-au răspuns la 26 aprilie/8 mai 1877 tunurile româneşti din Bateria "Ştefan cel Mare". Era semnalul declanşării ostilităţilor armate care aveau să ducă la cucerirea Independenţei de Stat a României. În urma duelului intens de artilerie, între altele, a fost lovită şi bolta Bisericii Greceşti, străbătută în multe locuri de obuzele turceşti. Schimburile de focuri au continuat în perioada următoare, dar unuldintre cele mai puternice dueluri de artilerie a avut loc la 12/24 august, când "inamicul a cu mai multă vigoare ca oricând, trăgând poate de trei ori pe atâtea focur câte au tras bateriile noastre". În raportul întocmit de comandantul artileriei oraşului se arată: "17 lovituri au fost îndreptate asupra Bisericii Greceşti, unde se găsea ofiţerul observator şi staţia telegrafică; un obuz a lovit uşa bisericii, a intrat înăuntru, a explodat şi a sfărâmat ornamentele; un altul a pătruns în acoperiş, un al treilea a lovit turnul. În urma acestora, ofiţerul nu mai putea face observaţii din cauza zgomotului şi a norului de pulbere. Un al patrulea obuz pătrunde prin fereastra din faţa bisericii rupând grilele, face explozie în interior dărâmând şi lovind mai multe părţi din interior, un al cincilea loveşte turnul din mijloc trecând prin ferestrele pe care le scoate din zidărie şi, în fine, al şaselea cade înăuntrul bisericii, rupând sârmele conductoare şi aparatele. Din acest moment, atât ofiţerul cât şi telegrafiştii geniului au fost siliţi a părăsi biserica şi a se adăposti mai înapoi şi în lături după un mal de pământ...".
Victoriile repurtate pe câmpurile de luptă de armatele ruso-române au grăbit sfârşitul ostilităţilor, care aveau să se termine tot la Calafat, în 23 ianuarie/4 februarie 1878, când, la orele 12, uraganul de foc pe care aproape zilnic bateriile de la Calafat îl îndreptau asupra Vidinului a încetat. Dezideratul de veacuri al poporului român - independenţa politică deplină - fusese realizat. Iar Biserica Grecească din Calafat, martoră a faptelor de eroism de atunci, rămasă să înfrunte în continuare vicisitudinile istoriei, străjuieşte şi azi hotarul ţarii ca o stâncă neclintită la graniţa dintre pământ şi cer, cum neclintită a fost voinţa poporului nostru în decursul istoriei sale.

Posibilele cauze ale violentei copiilor nostri


Într-un an a venit la o scoala, prin transfer, dupa ce a început primul semestru, un elev în clasa I. Era foarte violent cu colegii, atât fizic cât si verbal. Intra în conflict voit chiar cu elevi din clasele mari, desi de fiecare data avea de suferit. Din cauza actelor grave de indisciplina a fost mutat la clasele paralele din scoala. Dar la fiecare clasa îi batea pe colegi si, astfel, s-a ajuns în situatia în care parintii copiilor agresati au venit la directorul scolii, cerându-i sa-l mute în alta scoala, caci altfel îsi vor retrage proprii copii.
Directorul scolii m-a întrebat daca se mai poate face ceva. I-am spus ca Dumnezeu poate face imposibilul daca Îi cerem ajutorul. Le-am sugerat parintilor sa se marturiseasca la preot, sa spuna anumite rugaciuni si, pe viitor, sa mearga în fiecare duminica la biserica cu fiul lor. Parintilor copilului li s-a mai dat o sansa de catre conducerea scolii, cu conditia sa încerce si varianta spirituala de rezolvare. Acestia erau si ei foarte îngrijorati, neputând si nestiind ce sa mai faca. Au acceptat sa încerce si chemarea lui Dumnezeu în viata familiei lor. S-au marturisit si au început anumite rugaciuni, fagaduind ca vor merge duminica la biserica.
Copilul avea în casa calculator si foarte multe jocuri deosebit de agresive (cu violenta, monstri, demoni, vrajitoare). Parintii, având servicii foarte solicitante, plecati de dimineata pâna seara, îl lasau pe copil mai mult singur, adica în compania calculatorului. Computerul este doar o masina, un obiect. Ca alte descoperiri ale tehnicii, nu este în sine nici bun, nici rau. Întrebuintarea pe care i-o dam, îl poate face folositor sau deosebit de daunator. Însa, chiar si folosirea lui în scopuri bune un timp îndelungat, îl poate face sa devina nociv. De aceea s-au stabilit norme de timp pentru lucrul pe computer. Medicii spun ca toti utilizatorii de calculator un timp îndelungat „au un nivel net scazut al leucocitelor în sânge – este afectata, adica, functia de aparare a organismului, scade rezistenta la îmbolnaviri.” (Parintele Alexandru, Copilul în lumea televizorului si computerelor, Manastirea Piatra-Scrisa, Judetul Caras Severin, 2002, p. 25). Ce se întâmpla cu sufletul unui copil prins în jocurile de violenta pe calculator? Petrece departe de Dumnezeu, de parinti, de viata cea adevarata. Este stapânit de minciuna si mânie. Traieste într-o lume inexistenta. Specificul jocului pe computer face din om nu un spectator pasiv, ci o persoana care intervine în mod activ. Si acesta traieste, actioneaza nu în lumea noastra, ci în alta, iluzorie.
Iar lumea aceasta se conformeaza unor legi primitive si nemiloase, carora jucatorul este obligat sa se supuna. El ia hotarâri prestabilite de catre programator. Astfel este realizata programarea în constiinta copilului a anumitor deprinderi si stereotipuri comportamentale. Ce anume introduc asemenea jocuri pe computer în constiinta copilului? O conceptie despre lume lipsita de Dumnezeu. În primul rând, aceste jocuri presupun o atitudine pozitiva (aproape familiara) fata de lumea violentei, a demonilor, a monstrilor, a vrajitoarelor. Prin însusi acest fapt este încalcata bariera pe care Dumnezeu a rânduit-o între om si duhurile cazute. În al doilea rând, jocurile acestea îi învata pe copii sa traiasca dupa legile acestei lumi demonice, unde „învinge” cel mai puternic, cel mai viclean, cel mai necrutator. Personalitatea umana înceteaza sa mai însemne ceva în aceasta lume. Ea este receptata nu ca semn, nu ca si chip al lui Dumnezeu, ci ca „adversar potential” sau „material de constructie” (Ibidem, p. 32 - 33).
Având în vedere toate acestea, i-am sfatuit pe parinti sa-i interzica copilului sa mai joace astfel de jocuri o vreme, pentru a vedea ce se întâmpla, ei nefiind convinsi de nocivitatea lor.
Încet, încet, la câteva zile dupa marturisirea parintilor si încetarea jocurilor violente, copilul a dat semne de îndreptare. Acum, la câtiva ani, o doamna profesoara care a venit de curând în scoala unde învata acel copil, îmi spunea cât de cuminte, inteligent si bine crescut este elevul care odata fusese foarte violent, dar despre care nu stia acestea. Am înteles si mai adânc, atunci, cât de importanta este colaborarea activa a parintilor cu scoala si cu profesorul de religie si mai ales cu Dumnezeu, care vrea sa-i lasam pe copii si sa nu-i oprim sa vina la El.

Despre Post

Postul - dupa marturisirea marelui Vasile - este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu. Caci zice acest mare parinte al Bisericii lui Hristos: “Cucereste-te si sfieste-te, omule, de batranetea si vechimea postului, pentru ca de o vechime cat lumea este porunca postului. Caci in rai s-a dat aceasta porunca atunci cand a zis Dumnezeu iui Adam: Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac., 2, 16–17)”.

Prin cuvantul “post” noi intelegem o infranare de la mancaruri, dar si de la toate dorintele rele, pentru ca crestinul sa-si poata face rugaciunea cu usurinta si sa impace pe Dumnezeu, sa-si omoare poftele si sa castige harul lui Dumnezeu (Marturisirea Ortodoxa, Partea a IlI-a, Rasp. la intreb, a 7-a). Postirea este o fapta de virtute, cu lucrare de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci un mijloc de mantuire.

In acelasi timp insa, este si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca este o jertfa, o renuntare de bunavoie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care le avem fata de Dumnezeu. Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si al sarguintei noastre spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii Sai, care nu au nevoie de hrana. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana” (Sf. Simeon Tesaloniceanul, rasp. la intreb. 14, p. 327).

Rostul postului este folosul trupului si al sufletului, pentru ca intareste trupul si curateste sufletul, pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea si Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies., 34, 28; Deut. 9, 18; Jud., 20, 26; I Regi, 7, 6; Isaia, 58; Ioel, 2, 15). Si Iisus, fiul lui Sirah, zice: “Nu fi nesatios intru toata desertaciunea si nu te apleca la mancari multe. Ca in mancarile cele multe va fi durere, iar nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesat, multi au pierit; iar cel infranat isi va spori viata” (37, 32-34).

Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei, 4, 2 , Luca, 4, 2); si tot Mantuitorul ne invata cum sa postim (Matei, 6, 16-18). El ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei, 17, 21; Marcu, 9, 29). Posteau, de asemenea, sfintii apostoli si ucenicii lor (Fapte, 12, 2-3; II Cor., 6, 5); ei au randuit postul pentru crestini (Asezamintele Sfintilor Apostoli, Cartea a V-a, cap. XIII).

Iata cateva situatii in care Sfanta Scriptura pomeneste despre post; Moise a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Ies., 34, 28; Deut., 9, 9-18); Daniel, de asemenea, a postit (9, 3; 10, 3). Postul este de folos in vremea judecatilor lui Dumnezeu (Ioel, l, 14; 2, 11-12; Iona, 3, 4-7), in vreme de nenorociri si primejdii (II Regi, 1, 12 ; Matei, 4, 3) si este bun in vederea izbavirii de primejdii viitoare (Ioel, 2, 12; Iona, 3, 4-5). Postul este bun in vremea suferintelor Bisericii (Matei, 9, 15; Luca, 5, 33-35) ; in vremea suferintelor altora (Ps. 13, 3 ; 14, 23). Postul trebuie insotit de rugaciune (II Regi, 12, 16; Ioel, 2, 15-17; Dan., 9, 3; Luca, 2, 37; I Cor., 5, 7), de marturisirea pacatelor (I Regi, 7, 6; Dan., 9, 3-6) si de smerenie (Deut., 9, 18). Postul este bun pentru intoarcerea la Dumnezeu (II Par., 20, 3; Isaia, 58, 6; Ioel, 2, 12), ca si in vremea de intristare (Jud., 20, 26; II Regi, 1, 12; Ps. 34, 12-13; 68, 12; Dan., 10, 2-3).

Sfintii parinti ai Bisericii lui Hristos lauda si recomanda postul cu multa staruinta. Iata ce spune sfantul Ioan Gura de Aur: “Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele cele nesatioase, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si-l usureaza” (Omilia a X-a la Cartea Facerii, cap. I).

Postul se savarseste in mai multe feluri si anume:

a) Ajunare desavarsita - atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.

b) Postul aspru sau uscat, sau ajunarea propriu-zisa, cand mancam numai spre seara mancari uscate: paine si apa, fructe uscate, seminte etc.

c) Postul obisnuit sau comun - cand mancam la orele obisnuite, dar numai mancari de post, adica ne infranam doar de la mancarile de dulce (carne, peste, branza, lapte, oua, vin, grasime s.a.).

d) Post usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum este prevazut in Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

Posturile de o zi in cursul anului sunt in zilele de miercuri si vineri, ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), ziua taierii Capului sfantului Ioan Botezatorul (29 august), precum si ajunul Botezului Domnului (6 ianuarie), post asezat din vremea cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciuni spre primirea botezului.

Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos sunt: Postul Mare, Postul Nasterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) si Postul Sfintilor Apostoli; randuiala dupa care se tin aceste sfinte patru posturi este scrisa in Tipicul cel Mare al Bisericii.

PROGRAMUL SFINTEI TAINE A SPOVEDANIEI LA BISERICA GRECEASCA:

In fiecare saptamana: VINERI- ora 9
                                  SAMBATA- ora 16
Si la cererea credinciosilor.
DOAMNE AJUTA!

Despre

incercari


"Cortul speranţei" la Calafat. Campanie de strângere de alimente pentru cei afectaţi de zăpadă şi ger.




La iniţiativa Primăriei Calafat, în colaborare cu Poliţia Naţională s-a demarat campania de întrajutorare pentru cei afectaţi de temperaturile scăzute şi precipitaţiile abundente din acestă iarnă. Astăzi , 16.02.2012, începând cu ora

istoric

revenim cu amanunte